Sa ne cinstim martirii !
Ortodoxia locas al minunilor
Pelerinaje la manastiri
Actualitatea in tara
Activitati si actiuni
Iubiti frati intru Hristos, peste putine zile vom rosti cu bucurie
si speranta de mantuire: "Hristos a Inviat!" Pastile, imbracat in lumina si
dragoste va deschide portile sufletelor noastre pentru a-L lasa pe Mantuitorul sa intre si
sa desfaca legaturile cu care ne-am lasat infasurati de vicleanul.
Sa fim cu totii impreuna, in aceasta noapte de mare taina. Sa fim in
Biserica si sa serbam conform datinei Pastile. Sa fim laolalta toti cei care nadajduim in
Domnul. Si cei care s-au pregatit din vreme, curatindu-si haina sufletului prin Sfanta
Taina a Spovedaniei; care mai apoi s-au unit mistic cu Hristos prin Sfanta Taina a
Impartasaniei; si care astfel se apropie cu indrazneala si prietenie de Mantuitor. Si cei
care au venit in ceasul al unsprezecelea, 'furand iertarea' printr-o spovedanie in graba
si netemeinica, dar pe care din marea Sa dragoste, Dumnezeu ii primeste ca si pe primii si
le deschide calea catre mantuire.
Dar sa nu lasam sa treaca Pastile fara a sta la Cina Domnului. Sa nu ne
lasam amagiti de vrajmas cu cine stie ce argumente 'stiintifice' si sa nu venim la
Spovedanie si Impartasanie. Lasati rusinea sau mandria si mergeti la Sfanta Spovedanie,
pentru a va curata, pentru a face din suflet camara de taina in care sa intre Hristos.
Daca totusi veti veni nepregatiti in ceasul al doisprezecelea, sa nadajduiti in mila si
dragostea nemarginita a lui Dumnezeu. Sa veniti cu incredere si pocainta. Si sa puneti
inceput bun. Cei care nu ati reusit sa primiti Sfanta Impartasanie nu deznadajduiti ci
mergeti degrab la duhovnic - chiar imediat dupa Pasti - si cerand indrumare postiti cateva
zile, spovediti-va si daca e cazul impartasiti-va degrab. Caci pe toti Domnul ii cheama la
Cina iar cei care nu vor veni la chemarea Domnului nu se vor numara la judecata printre
prietenii Lui.
Si sa stiti ca toti se vor impartasi de aceeasi plata, de aceeasi
bucurie ca si in pilda lucratorilor tocmiti, care indiferent cat au lucrat tot aceeasi
plata au luat. Caci Domnul ne primeste pe toti, si mare e bucuria Sa pentru un pacatos
care se intoarce. Sa nu mai intarziem nici o clipa. Sa rupem legaturile mortii cu care
singuri ne-am lasat legati de diavol si sa ne intoarcem la izvorul vietii pentru a lua
iertarea pacatelor si viata de veci.
Fie ca Domnul sa coboare in sufletele noastre si sa le umple cu Duhul
Sau cel Sfant pentru a-I putea raspunde cu credinta si cu dragoste:
Va cheama Domnul Slavei la lumina,
Va cheama mucenicii-n vesnicii,
Fortificati Biserica crestina
Cu pietre vii zidite-n temelii.
Refren:
Veniti crestini, luati lumina
Cu sufletul senin, purificat,
Veniti flamanzi, gustati din Cina,
E nunta Fiului de Imparat.
Sa creasca-n inimile voastre-nfrante
Un om nascut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre sa se-mplante
Pecetea Domnului Iisus Hristos.
Un clopot tainic miezul noptii bate
Si Iisus coboara pe pamant,
Din piepturile noastre-nsangerate
Rasuna imnul Invierii sfant.
Valeriu Gafencu este unul din tinerii care a murit pentru Hristos,
luptand pentru apararea credintei ortodoxe si a neamului romanesc de atacurile satanei.
Multi il numesc Sfantul inchisorilor. Si multi asteapta cu nerabdare clipa canonizarii
lui. S-a nascut in judetul Balti in 1921, si a murit in temnita. Pe cand era student la
Facultatea de Drept din Iasi, conducand un grup al Fratiilor de Cruce, a fost arestat si
condamnat la 25 de ani de munca silnica. Bolile contactate in regimul dur de detentie al
inchisorilor Aiud si Pitesti l-au intarit si desavarsit duhovniceste. Dumnezeu l-a luat la
Sine dupa 10 ani de detentie.
A fost un traitor al Ortodoxiei, pe care a urmat-o si cinstit-o cu
dragoste. In inchisoare a compus poezii, care se cantau in celule, adevarate rugaciuni
inchinate lui Dumnezeu. Astazi, aceste poezii se canta in Biserica, pe muzica lui Mihai
Lungeanu.
Imnul Invierii, l-am ascultat in fiecare an in noaptea de Inviere in timpul predicii, la
Biserica Sapientei, cantat de parintele Constantin Voicescu. De fiecare data lacrimi ne
umezeau ochii si simteam puterea cuvintelor lui cum patrunde in noi si ne intareste pe
calea trairii fierbinte a credintei si dragostei intru Hristos.
Fie ca noi sa ducem mai departe glasul rugaciunii sale!
In Biserica Ortodoxa, sfintii si martirii ocupa un loc de seama
fiindu-ne ajutor de nepretuit in rugaciunile si cererile noastre catre Dumnezeu. In
anumite momente dificile toti cei care s-au rugat si au cerut ajutorul sfintilor stiu ca
cererea lor nu a ramas niciodata fara de raspuns. Exista traditia conform careia sfintii
al caror nume il purtam ne ocrotesc si martirii care au luptat pentru o anumita cauza ne
ajuta in lupta noastra de aparare a Bisericii si a dreptei credinte.
Cu atat mai mult, in aceste clipe grele pentru neamul romanesc si
pentru Biserica noastra Ortodoxa, cand forte ale intunericului se lupta din rasputeri sa
dezbine si sa rataceasca pe romani, este necesar sa ne redescoperim sfintii si martirii,
pe toti cei care si-au luat crucea si au stat neclintiti in fata vrajmasului
marturisindu-L pe Hristos si luptand pentru credinta si libertate nationala. Asa cum
Biserica primara transmitea din generatie in generatie martirologii, si a lasat peste
veacuri inscrise cu litere de sange suferinta celor ce s-au jertfit pentru Hristos, asa si
noi avem datoria astazi sa nu uitam, ci sa ne cinstim cum se cuvine, dupa datina, pe cei
care s-au jertfit, in acest secol de erezie mondiala, pentru dreapta credinta si pentru
neamul nostru romanesc. Iar daca, la inceput diavolul a incercat sa distruga trupurile
credinciosilor, in aceste timpuri el lucreaza la distrugerea si pierderea sufletului. Iar
cu cei care i se opun si i s-au opus nu are mila.
Acum cand peste cateva zile vom retrai mistic Jertfa si Invierea
Mantuitorului care si-a asumat pacatele omenirii pentru a ne asigura noua posibilitatea
renasterii la Viata cea adevarata prin Inviere, deschidem in cadrul publicatiei noastre un
nou capitol: "Sa ne cinstim martirii !". In fiecare numar vom incerca sa tinem
mereu treaza amintirea celor care s-au lepadat de sine, si-au luat crucea si au urmat lui
Hristos pana la capat, pe Golgota romaneasca, necunoscand compromis sau cedare. Prin
puterea rugaciunii lor, prin puterea cererilor lor catre Dumnezeu putem nadajdui intr-o
Inviere a neamului romanesc, intr-o intoarcere a tuturor fiilor ratacitori la dreapta
credinta stramoseasca.
Nadajduind intr-o cat mai curanda canonizare a martirilor acestor
vremuri, incepem acest martirologiu contemporan cerand ajutor Duhului Sfant sa ne indrume
intru adevar si credinta.
In acest numar va prezentam cateva amintiri despre Constantin Oprisan.
Am ince-put cu el impresionati de faptul ca la o manas-tire de americani convertiti la
ortodoxie, nici u-nul de origine romana, este considerat martir, icoana lui fiind pusa in
Biserica si cinstita!
Va prezentam un extras dintr-un lung interviu cu parintele Gheorghe Calciu, ce a avut loc in 6 Noiembrie 1996 in California. Interviul complet se gaseste in recenta aparitie editoriala a parintelui Gheorghe Calciu: Hristos te cheama!
Am fost foarte norocos deoarece am fost printre cele saisprezece
persoane pe care Securitatea le-a dus la inchisoarea Jilava, unde vindecarea mea
spirituala a inceput. In Jilava ei au construit o celula speciala in forma semicilindrica.
Era ca un cilindru taiat in doua. Eram sub pamant; Jilava este construita sub pamant.
Deasupra celulei erau sapte metri de pamant. Nu poti vedea Jilava - intreaga inchisoare
este sub pamant. In acest cilindru ei au construit patru celule, fara ferestre, numai o
usa. Ardea un bec electric ziua si noaptea. Ne-au pus cate patru in fiecare celula. In
fiecare celula era sau un om foarte bolnav sau un om innebunit. In celula mea, se afla
Constantin Oprisan - ai carui plamani erau complet vlaguiti de tuberculoza. De doua ori pe
zi expectora lichid din plamani. Noi trebuia sa-l ajutam dandu-i o palarie sau ceva si el
putea sa dea afara tot ce se desprinsese din plamani - sange si tot restul. Era ingrozitor
sa-l vezi. In prima zi in care am intrat in celula, erau cu mine Constantin Oprisan,
prietenul care ma salvase de la sinucidere si un alt student mai tanar ca noi. Constantin
a inceput sa expectoreze lichid din plamani. Am ramas tintuit cu spatele la usa - surprins
deoarece nu mai vazusem niciodata ceva asemanator. Omul se sufoca. Probabil un litru
intreg de flegma si sange daduse afara, si stomacul meu se intorsese pe dos. Eram gata sa
vomit. Constantin Oprisan observand asta, mi-a zis: "Iarta-ma!" Mi-a fost atat
de rusine! Deoarece eram student la medicina, am decis sa am grija de el.
Asa am hotarat sa am grija de el si am spus celorlalti ca eu voi avea
grija de Constantin Oprisan. El nu se putea deplasa si am facut tot ce era nevoie pentru
el. Il puneam pe galeata sa urineze. Ii spalam corpul. Il hraneam. Noi aveam un castron
pentru mancare. Luam acest castron si i-l puneam in dreptul gurii.
El era ca un sfant. Era pentru prima data cand eram in contact cu un
astfel de om.
Ne puteti spune mai multe despre el? Cum va invata si va intarea?
El nu vorbea mult. Ne vorbea in fiecare zi in jur de una-doua ore,
deoarece nu putea sa vorbeasca foarte mult. Dar fiecare cuvant care iesea din gura lui era
un cuvant sfant - numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. El
isi rostea rugaciunile, si auzindu-l cum spune aceste rugaciuni, stiind cat de mult
suferea, eram profund impresionati. Nu era deloc usor. Pe langa delicatetea lui
sufleteasca, el incerca sa ne protejeze - sa nu expectoreze prea mult ca sa nu imprastie
bacili in atmosfera. Era ca un sfant in celula cu noi. Simteam prezenta Duhului Sfant in
jurul lui; il simteam pe el. Chiar si in timpul ultimelor sale zile cand nu mai era in
stare sa vorbeasca, el niciodata nu si-a pierdut bunatatea fata de noi. Puteam citi in
ochii sai lumina spirituala si dragoste. Fata lui era ca o revarsare de dragoste.
V-a povestit despre momentul in care a fost seful "Fratiilor de
Cruce"?
Da. Ne-a spus despre cum a lucrat cu tinerii. Sunt sigur ca iubea
foarte mult tinerii si ca si el era iubit de ei. Era complet dedicat omului. Era un om
foarte inteligent - uluitor de inteligent. A fost atat de binevoitor cu noi. Nu a vorbit
mult despre el insusi. Vorbea despre credinta, despre dragoste, despre rugaciune. Se ruga
tot timpul. Stiti, nu e asa de usor sa stai intr-o celula tot timpul cu aceiasi oameni.
Cand izbucneau anumite conflicte intre noi, el se ruga. Si rugaciunea lui era lucratoare.
Ne era rusine, pentru ca el se ruga si noi stiam asta. Atunci nu se ruga cu voce tare, dar
fata lui era complet transformata. Noi intelegeam ca se roaga pentru noi si ne opream din
cearta.
Era intr-o stare fizica atat de proasta pentru ca fusese torturat in
Pitesti vreme de trei ani. L-au batut peste piept, peste spate pana i-au distrus plamanii.
Dar el se ruga toata ziua. El niciodata nu a spus ceva rau impotriva celor care l-au
torturat, ci ne vorbea despre Iisus Hristos. Pe atunci nu mi-am dat seama cat de important
a fost Constantin Oprisan pentru noi. Era justificarea vietii noastre in acea celula. In
timpul acestui prim an, el a devenit din ce in ce mai slab. Simteam cum se apropie de
sfarsitul vietii pamantesti si ca va muri.
Odata pe saptamana eram obligati sa ne radem. Eu il vegheam pe
Constantin Oprisan si prietenii mei se barbereau. Pe urma eu ma barbeream si unul dintre
ceilalti il veghea, deoarece il vegheam zi si noapte. Cand ceva se intampla, ei imi
spuneau sa merg la Constantin Oprisan, deoarece le spusesem ca eu voi fi singurul care voi
avea grija de el, fiindca l-am ranit in prima zi. Sunt sigur ca l-am ranit si de aceea ma
simteam foarte, foarte vinovat. In timp ce ma barbeream, Marcel, studentul care era mai
tanar decat noi, a vazut cum Constantin Oprisan era gata sa moara. A spus, "Mergi si
vezi de Constantin Oprisan; el moare." M-am uitat la el. Fata sa era complet
vlaguita. Ochii ii erau deschisi, dar am vazut ca peste ochii sai parea sa fie o perdea de
ceata. Ochii i s-au intors peste cap. Am fost atat de speriat, mi-a fost asa de teama. Am
simtit ca va muri si ca voi fi singur in celula. Am pus mana pe el si am zis:
"Constantine nu muri; nu muri! Vino inapoi; vino inapoi!" Am tipat cu voce tare!
Imediat s-a intors. Ochii i-au devenit clari. Nu stiu ce s-a intamplat in sufletul sau,
dar am vazut o imensa groaza pe fata sa. Am simtit ca era gata sa intre in lumea cealalta
si ca eu i-am cerut sa se intoarca inapoi in celula. Ochii sai erau plini de groaza si a
inceput sa planga. Lacrimi ii curgeau din ochi. Fata sa devenise fata unui copil, un copil
nou nascut. El plangea ca si un copil ce se nascuse, tocmai iesit din pantecele mamei
sale. Constantin Oprisan plangea pentru ca-l fortasem sa se intoarca. In cateva minute a
murit.
Cat ati stat cu el in acea celula?
Un an. Dupa ce a murit, fiecare a simtit cum ceva din el a murit. Am
inteles ca, bonav cum era si in grija noastra ca un copil, el a fost stalpul nostru de
sustinere in celula. Atunci am devenit singuri, fara Constantin Oprisan.
Am luat un prosop si am spalat corpul sau pentru a-l pregati sa fie
ingropat in pamant. Apoi am ciocanit la usa si am spus gardienilor ca a murit Constantin
Oprisan. Au venit dupa trei ore. Noi niciodata nu am parasit acea celula mai-nainte. Acea
celula care nu avea nici lumina, nici ferestre. Apa se prelingea pe pereti; salteaua de
paie era putreda sub corpurile noastre. Astfel, dupa inca doua ore, pentru prima data,
gardianul mi-a comandat mie si prietenilor mei sa iau corpul lui Constantin Oprisan si sa
merg afara.
Afara era atat de frumos. Flori si copaci si cerul albastru. Atata timp
cat am stat in celula am uitat despre frumusetea lumii. Cand am iesit am vazut ca lumea nu
s-a schimbat. Aceasta vegetatie, aceste flori - ne loveau. Erau ca o insulta pentru noi,
deoarece noi sufeream, muream... dar universului nu-i pasa de noi! Soarele apunea si era o
lumina aurie. Fiecare stralucea ca aurul. L-am pus pe Constantin Oprisan pe pamant.
Era complet dezbracat deoarece a trebuit sa dam hainele sale de inchisoare inapoi. Corpul
sau era complet vlaguit. Nu ne venea sa credem ca a fost o fiinta vie. Era complet slabit,
numai piele si os. Si m-am gandit ca fierea trebuie sa-i fi intrat in momentul mortii in
sange deoarece era complet galben. Prietenul meu a luat o floare si i-a pus-o pe piept - o
floare albastra. Gardianul a inceput sa tipe la noi si sa ne forteze sa ne intoarcem in
celula. Inainte de a intra in celula ne-am intors si am mai privit odata la Constantin
Oprisan - trupul sau galben si floarea albastra pe piept. Aceasta e imaginea pe care o
pastrez in memorie - corpul lui Constantin Oprisan complet vlaguit si floarea albastra pe
pieptul sau. El nu era decat piele si os - fara muschi. Nimic altceva ... corpul sau
zacand pe pamant cu o floare albastra.
Dupa aceea a fost foarte dificil. Poate am pacatuit deoarece Constantin
Oprisan, inainte de a muri, a spus "Voi muri, dar dupa moarte, ma voi ruga lui
Dumnezeu pentru voi. Toate rugaciunile mele vor fi pentru voi, deoarece nu vreau ca sa
muriti in aceasta celula." Si sunt sigur ca s-a rugat pentru noi, deoarece toti trei
am reusit sa parasim aceasta inchisoare si sa mergem la Aiud. Sunt sigur ca Constantin
Oprisan s-a rugat pentru noi. Pacatul pe care l-am comis a fost ca tot timpul m-am gandit
si am chemat sufletul lui Constantin Oprisan sa vina si sa ne daruiasca lumina. Ma gandesc
ca am comis un pacat, deoarece poate i-am tulburat odihna. Sunt sigur ca a fost foarte
binevoitor cu mine pentru ca am avut grija de el. Sunt sigur ca m-a iubit foarte mult. El
ii iubea pe toti. Dar cred ca pentru mine a avut o dragoste speciala, deoarece eu am avut
o dragoste speciala pentru el.
Era mai batran ca dumneavoastra?
Da, era mai batran cu aproape sase sau sapte ani. Si nu am mai avut
nici o repulsie fata de el dupa acel prim moment. Am avut grija de el cu dragoste si
respect. Era ca un copil in mainile mele. Il puneam pe closet, il spalam - faceam totul
pentru el. Ma gandeam ca pentru aceasta dragoste prin care eram legati, trebuia sa vina la
noi si sa ne dea lumina lui Dumnezeu.
Sunt sigur ca se roaga pentru dumneavoastra. Dumneavoastra probabil
ca va rugati pentru el tot timpul.
Da, tot timpul. La fiecare Sfanta Liturghie, imi amintesc de el si de
toate persoanele care au murit in inchisoare. Dar pentru el am o rugaciune speciala...
Nu exista bariere pentru rugaciune. In celula mea - in timpul celei de
a doua detentii - din cand in cand alti detinuti treceau pe sub fereastra mea si tipau:
"Oamenii va stiu; oamenii se roaga pentru dumneavoastra." Cateodata aveam
momente de o deosebita bucurie spirituala in inchisoare. Stiti, nu exista explicatie
pentru asta. Eram torturat, eram izolat, eram singur, nu aveam legatura cu lumea. Ma
simteam cateodata complet pierdut in inchisoare. Nu aveam nici o perspectiva a eliberarii.
Singura perspectiva era sa mor in inchisoare. Dar am avut unele momente de bucurie
spirituala. Nu radeam - era ceva in interiorul meu - o bucurie in mine. Nu tot timpul, dar
din cand in cand. Apoi am auzit ca sunt grupuri de oameni care se roaga pentru mine in
toata lumea, si sunt sigur ca aceasta fericire erau momente de comuniune in rugaciune cu
acesti oameni, pentru ca nu exista bariere, nu exista gardieni care sa opreasca
rugaciunea. Astfel am avut momente de bucurie spirituala.
Toti care au vorbit cu persoane care au fost in inchisoare spun
acelasi lucru.
Este imposibil pentru cineva din afara inchisorii sa inteleaga. Suntem
liberi si suntem foarte fericiti ca suntem liberi, dar avem un fel de nostalgie pentru
inchisoare. Si nu o putem explica altora. Ei spun ca suntem nebuni. Cum iti poate lipsi
inchisoarea? Deoarece in inchisoare am avut cea mai spirituala viata. Am atins niveluri pe
care nu suntem in stare sa le atingem in lumea aceasta. Izolati, ancorati in Iisus
Hristos, am avut bucuria si iluminarea pe care lumea nu le poate oferi. Nu exista cuvinte
sa exprime exact sentimentul pe care l-am avut acolo. Aceia care nu au avut experienta
noastra spirituala nu pot intelege ca am putut fi fericiti in inchisoare. Cand aveam grija
de Constantin Oprisan in celula, eram foarte fericit. Eram foarte fericit deoarece simteam
spiritualitatea sa penetrand sufletul meu. Am invatat de la el sa fiu bun, sa iert,
sa nu blestem pe cei care ma torturau, sa nu consider nimic din aceasta lume o bogatie. De
fapt el traia intr-o alta lume. Numai corpul sau era cu noi - si dragostea sa. Va puteti
imagina? Noi eram intr-o celula fara ferestre, fara aer, umeda, murdara - dar inca mai
aveam momente de bucurie pe care niciodata nu le-am mai intalnit in libertate. Nu pot
explica aceasta.
Acest text a aparut in "Cuvantul ortodox" ("The Orthodox Word"), publicatie bilunara editata prin grija calugarilor de la Manastirea Ortodoxa din Platina situata in California, foarte aproape de San Francisco. In urma acestui interviu si a altor discutii despre Constantin Oprisan, el este considerat de acesti calugari americani ca fiind un martir al timpurilor noastre. Fotografia lui este pusa alaturi de icoanele sfintilor si venerata cu cinste. Ca in timpurile primare, martirii sunt venerati simplu, viata lor si suferinta pentru Hristos fiindu-le deajuns pentru a fi cinstiti cum se cuvine. Este cutremurator cum, desi in tara inca anumite nume sunt tavalite in noroi de cei care nu ne iubesc neamul si credinta, aici in America sufletul sincer proaspat convertit al celor de la manastire ii cinstesc pe martiri dupa jertfa lor pentru Hristos. Fie ca rugaciunile lor sa ne indrepte pe caile credintei pentru a duce mai departe lupta inceputa cu dragoste de Hristos si neam
Cuvioasa Maria Egipteanca, 1 aprilie 1998
Biserica "Sfanta Cruce" -
Alexandria, SUA
In recenta vizita la Manastirile de pe Coasta de Vest ati avut
bucuria sa vedeti cum Constantin Oprisan este cinstit la aceste manastiri ca si martirii
vechi ortodocsi. Cum vedeti aceasta canonizare locala a lui Constantin Oprisan?
Sigur ca nu a fost de fapt canonizat, ci manastirea l-a acceptat pe el
ca un martir, ceea ce si este de fapt. O canonizare se face prin autoritatea Bisericeasca.
Am vazut ca rusii au canonizat mii de fosti detinuti politici, oameni care au murit in
inchisori, familia tarului toata a fost canonizata, pe cand in Romania nu s-a facut nici o
canonizare, dimpotriva am auzit ca Preasfintitul Daniel al Moldovei nu permite ca sa fie
pomeniti, fara nume, cei care au murit in inchisori, ci numai cei care au luptat si au
murit in revolutie, ceea ce imi denota mie o opozitie totala fata de oamenii care au murit
in inchisori. Pentru ca ei se tem de fapt de aspectul politic. Pentru oamenii acestia,
care au murit in inchisori, nu a contat aspectul politic; ei au murit pentru credinta si
pentru neam, nu pentru o idee politica. Asa ca reticenta Bisericii imi dovedeste mie ca
Biserica noastra inca nu are curajul de a-si spune opinia ci se da inapoi oridecate ori
este atacata. Nu asa se castiga o victorie, prin reculuri. Ci prin a sta in fata
acuzatorilor, prin a sta in fata celor care ataca Biserica si a raspunde prin armele
credintei si prin tot ceea ce Biserica pune la dispozitia ierarhilor si preotilor.
Si cum vedeti un inceput pentru canonizarea lui? Din cate stiu eu,
in primele secole, cand un martir se jertfea pentru Biserica, mai intai era cinstit local.
Cei din preajma scriau un martilorogiu si incepeau cinstirea lui, urmand ca apoi intreaga
Biserica sa-l accepte si sa-l cinsteasca. Cum credeti ca s-ar putea incepe acuma si urni
din loc aceasta canonizare a martirilor nostri din ultimii 60 de ani?
Stiu ca s-au facut niste interventii pe langa Sfantul Sinod, pentru
canonizarea lui Gafencu si a lui Constantin Oprisan, probabil si altii. Sinodul nu a
dat inca nici un raspuns. Nici da, nici ba. Dar in general asa este: intai si intai
pietatea populara consacra un martir, un sfant. Pentru ca Biserica fiind asa cum s-a spus
sub persecutie nu putea sa se intruneasca sau sa ia anumite masuri. Si mai tarziu, cand
Biserica a fost repusa in drepturile ei, ceea ce pietatea populara consacrase ca martir
pentru Biserica a fost acceptat de Biserica. Asa ar trebui sa se faca si acum. Pietatea
populara, cei care au suferit in inchisori si toti ceilalti trebuie sa-i cinsteasca si
atunci Biserica va trebui sa ia in considerare aceste lucruri.
Ce ne puteti spune despre viata pana in inchisoare a lui Constantin
Oprisan?
Stiu foarte putine lucruri despre Costache Oprisan, decat din ceea ce
mi-a povestit el. Stiu ca dupa 1941 a plecat in Germania, a fost in lagar o vreme, era
foarte tanar, a iesit din lagar si a studiat filozofia. Intradevar el era cel mai
bun cunoscator din Romania, chiar mai bun decat profesorii, a filozofiei moderne, adica a
existentialistilor si ceilalti. Si din cauza asta cand s-a intors pe urma in tara, in
1946-1947 si a inceput filozofia la Cluj, cand a fost vorba de existentialisti, D. D.
Rosca l-a pus pe el sa tina cursul in fata studentilor. Era extraordinar. Era de o
inteligenta nemaipomenita. Dupa ce a venit din Germania a fost seful Fratiilor de Cruce pe
tara. Eu nu l-am cunoscut inainte, insa toti acei care l-au cunoscut si pe care i-am
intalnit in inchisoare aveau un adevarat cult pentru el. Era o personalitate deosebita.
Era o personalitate care nu s-a format numai in inchisoare ci era format din afara. Era un
fel de ..., nu exagerez cand spun ca era un tip cu geniu in el, o scanteie de geniu. Si cu
o viata morala, si cu o viata religioasa, si cu o viata dedicata Fratiilor de Cruce incat
si in inchisoare a ramas pe linia lui, numai ca s-a adancit, bineinteles, in timpul acesta
din inchisoare.
Unii vorbesc ca ar fi cedat la inchisoare la un moment dat.
Dumneavoastra ce parere aveti despre astfel de opinii?
Costache Oprisan a fost unul dintre cei mai chinuiti in inchisoare.
Pentru ca el avea functie si toata demascarea incerca sa-l faca pe Costache Oprisan sa
cedeze sau sa-l desfiinteze pentru ca toti tinerii care priveau spre el sa-si piarda orice
echilibru. N-am stat cu el tot timpul. Nu stiu daca a cedat sau daca nu a cedat, stiu ca a
fost asa de torturat incat, cand am stat eu cu el in celula avea plamanii complet
distrusi. Daca a cedat sau daca nu a cedat?... Acolo nimeni nu a ramas intreg. Decat cei
care au murit. Asa ca nu putem face o judecata de felul acesta. Au fost conditii
supra-umane.
Ce ne puteti spune despre Fratiile de Cruce si educatia pe care o
primeau tinerii in cadrul lor?
Fratiile de Cruce inainte de a fi fost, ca sa zicem asa, un preambul al
miscarii legionare, au fost o scoala de educatie religioasa si nationala. Nu erau primiti
in Fratiile de Cruce decat cei care erau mai buni, li se facea o educatie morala
deosebita, li se dadeau teme de ordin moral, erau supusi la incercari in sensul ca
trebuiau sa tina o evidenta a faptelor bune sau a faptelor rele pe care le faceau, sa-si
faca anumite sacrificii din ceea ce fiecare copil avea, si mai ales esentialul era ca sa
mearga la Biserica. Si intradevar toti fratii de cruce au fost oameni credinciosi, iar pe
cei pe care i-am gasit noi in 1948/49 stand in inchisori din 1941, din vremea lui
Antonescu, toti au fost niste sfinti. Au fost intradevar adanciti in credinta, si nu
pentru ca au fost in inchisoare ci pentru ca aveau deja o educatie religioasa facuta in
Fratiile de Cruce. Asa ca pentru mine, din acest punct de vedere, Fratiile de Cruce au
fost o educatie religioasa si morala in primul rand.
Despre ce alti martiri ai neamului ne-ati mai putea spune cateva
cuvinte?
Sunt foarte multi cei care au murit incat ... Ma gandesc la Gafencu, ma gandesc la Ghita
Nitescu, care era un om de un optimism si de-o daruire extraordinara, si multi altii...
Ce credeti, multi considera moartea preo-tului Constantin Voicescu o
moarte martirica...
Nu pot sa am o opinie clara. Acuma cand am fost in Romania multi
credeau ca a fost un asasinat premeditat. Daca este asa intradevar parintele Voicescu a
fost un martir. Dar oricum ar fi, el a murit ca un sfant. Pentru ca intr-adevar a fost un
om de o mare puritate sufleteasca, de o mare daruire, de o putere de influentare asupra
tineretului extraordinara, asa cum numai sfintii, cuviosii o puteau avea asupra
tineretului. Si el intra in categoria cuviosilor.
"Veniti sa luati Lumina", rasuna chemarea lui Hristos in
fiecare an. Rasuna peste veacuri cu dragoste si speranta. Hristos s-a rastignit, a murit
si omorand moartea a inviat, daruind lumii Lumina. Lumina Mantuirii, Lumina Invierii care
sa ne ridice din pacat. Si pentru a despietri inimile noastre, pentru a ne arata Calea,
Adevarul si Viata, a lasat peste veacuri minunea Sfintei Lumini. Dincolo de orice
explicatie stiintifica, dainuie coborarea din cer a Sfintei Lumini, la Pastile nostru
ortodox, ca o dovada a dreptei credinte. Cine nu crede inca in Hristos, cine nu crede in
singura lui Biserica, Biserica Ortodoxa, sa mearga la Ierusalim de Pasti si sufletul i se
va lumina si trezi la Viata cea adevarata. Acesta este apelul nostru ecumenic si de altul
nu vrem sa stim. Va reproducem mai jos cateva marturii despre Sfanta Lumina. Cercetati-le
si credeti! De ce nu sunt ele mediatizate? De ce nimeni in lume nu deschide gura despre
aceasta mare minune? De ce sunt televizate in direct o multime de lucruri lipsite de orice
importanta dar despre minunea Sfintei Lumini se feresc cu totii sa zica ceva? Pentru ca
cei care conduc prin mass-media opinia publica stiu puterea acestei minuni si nu doresc
intoarcerea la ortodoxie. Nu doresc ca oamenii sa se intoarca la Dumnezeu cu adevarat.
Pentru ca atunci ar deveni liberi si nu ar mai putea fi dominati si manipulati.
in "Pelerinul roman"
Cand am fost la Ierusalim in anul 1974, am slujit Prohodul
Mantuitorului cu Patriarhul Benedict, ce avea 97 de ani, in Vinerea Sfintelor Pasti.
Prohodul s-a terminat aproape de ziua in Sambata Sfintelor Pasti. Iar, cand citeste
Evanghelia: "si au pecetluit Mormantul impreuna cu custodia", atunci intra
armata in Biserica si se duce si stinge cele 40 de candele de aur de la Sfantul Mormant si
pe lespedea Sfantului Mormant ce are 3.5 m lungime si 2.5 m latime pun pecetea, preotii au
pus deja vata foarte groasa acolo, ca atunci cand va veni lumina sa o ia si s-o dea
aprinsa la popor. Vine 7armata si pune trei sigilii pe usa Sfantului Mormant, sigiliul
armatei evreiesti, engleze si arabe, am vazut cu ochii aceasta. Pe urma s-au stins cele
2770 de candele din tot mormantul, caci cele 40 de candele de aur sunt in Sf. Altar, unde
este piatra pe care a fost pus trupul lui Iisus.
Sfantul Mormant are mai multe Altare, armenii si monofizitii si
maronitii au altarele lor. Sambata dimineata s-au stins toate candelele si la Mormantul
Domnului si pe Golgota, peste tot. Iar in Mormant ramane numai putina lumina ce vine prin
niste gemulete mici de la zi, caci sus sunt galerii la Sfantul Mormant. Raman calugari de
straja, caci Biserica are multe odoare, se inchide Biserica si se duc toti acasa dupa
Prohod, pana Sambata la orele 11. Pe la orele 11, armata este de foarte mare folos, te
intreaba: Esti ortodox, treci aici! Esti catolic, ai un alt loc. Fiecare religie are locul
ei. Apoi intra toata lumea linistita in Biserica si deodata intra 20 de mitropoliti
imbracati in vestminte si 400 de preoti. Nu se intra in Mormant cu aparate de fotografiat
cu blitz, in mormant nu-i voie, trebuie sa fie numai lumina de la zi. Fiecare are in mana
lui cate un smoc de 33 de lumanari, atatea cati ani a avut Domnul nostru Iisus Hristos. Pe
la orele 12, la amiaza, vine si Patriarhul, descult si cu capul gol, imbracat intr-o
camasa alba de matase cu maneca larga. Lumanarile, cele 33, sunt lipite deolalta si au
pictata Invierea lui Hristos pe ele si se vand in magazinele din Ierusalim. Patriarhul
este controlat de armata in fata a mii de oameni, ca nu cumva sa aiba ceva de aprins si sa
se spuna, ca a facut ceva si s-a aprins Sfanta Lumina. Dupa aceea, episcopii il imbraca.
Stiharul alb ramane pe el, il imbraca cu toate vesmintele de Patriarh. Numai bine se fac
orele 13, iar pe la orele 13, Patriarhul se roaga in trei limbi: "Sa ne rugam sa vie
Sfanta Lumina!" Arabii striga, bat din palme, aclama. Patriarhul este tinut de
diaconi atunci cand cade in genunchi si tine rugaciunea lui cam o jumatate de ora.
Pe la orele 12 a fost inceputa Vecernia, iar cand se termina rugaciunea
de chemare a Sfintei Lumini, numai ce auzi in Biserica: "Kirie eleison, Gospodi
pamilui, Doamne miluieste" - fiecare striga in limba lui.
Patriarhul sta in genunchi si exact cand a ajuns Vecernia la cantarea "Lumina lina a
sfintei slave a Tatalui ceresc..." a intrat in Biserica un nor azuriu albastru, la
care nu te puteai uita, ca te orbea. Din nor a fulgerat de 3 ori, un fulger a trecut peste
Catapeteasma (Iconostas), peretele ce desparte Altarul de popor si s-a dus lin, drept la
mormantul lui Hristos, cand a atins piatra de pe Sfantul Mormant, toata vata de pe el s-a
aprins si toate candelele s-au aprins singure. La cei din balcoanele de sus li s-au aprins
singure lumanarile in maini. Patriarhul a chemat armata, care a rupt sigiliile si cand
s-au deschis usile de la Sfantul Mormant, inauntru era un cuptor mare de vapaie de foc, o
vapaie albastruie-alba. Patriarhul are niste cutii mari cu cheite si cu manere si cu multe
gauri. Patriarhul ia vata aprinsa si o baga cu foc in cutii si lumina tasneste prin
gaurile cutiilor si apoi le incuie cu cheita si ia cutiile de manere, iar diaconii merg
inainte si havashi (soldati) cu culioane rosii, ca protopopii si cu bastoane de argint,
care-l pazesc pe Patriarh si merg prin mijlocul Bisericii cu vasele cu lumina si striga:
"Veniti de luati Lumina!" De la lumina Patriarhului mii si mii de lumanari se
aprind, ca tasneste prin gaurile acelea ca razele soarelui.
Catolicii, ca sa nu ia lumina de la noi, de la ortodocsi (sunt 6
candele in dreapta si 6 candele in stanga), catolicii iau din candelele din dreapta, iar
armenii din stanga, iar la noi s-a aprins chiar pe Mormantul lui Hristos. Lumina aceasta a
Invierii se aprinde numai la Pastile Ortodox, la cele catolice nu se aprinde. Lumina
sfanta s-a aprins in data de 14 aprilie 1974, in Sambata de Pasti, la orele 13:30. Cand
s-au aprins lumanarile, incep toacele cele de argint, clopotele cele facute de Constantin
cel Mare, sute de cadelnite si in glasul lor incepe a se inconjura Bisericuta si a se
canta: "Invierea Ta, Hristoase Dumne-zeule, ingerii o lauda in ceruri..." cand
canta atatea coruri, in mireasma de tamaie si in marea de flacari, parca nu mai esti pe
pamant, parca esti in cer si nimeni nu s-a ars vreodata de atatea lumini.
Aceasta cantare, de la Vecernia Dumi-nicii, tine pana Duminica
dimineata. Se canta acum "Hristos a inviat!" in toate limbile pamantului.
Lumina este imateriala, timp de 2 minute dai pe fata cu ea si nu te
arde. Lumina aceasta, ce vine singura din ceruri in Sambata Pastilor, este LUMINA CU CARE
HRISTOS S-A COBORAT LA IAD, cum zice Isaia: "Cei ce sedeau in intuneric vor vedea
lumina mare". La noi a venit Iisus cel Inviat, Dumineca. Iisus a predicat in Iad
Evanghelia, vreme de 33 de ore si 3 zile, asa scrie in Penticostar. De Joi pana
Vineri seara e o zi, de Vineri seara pana Sambata seara o zi, de Sambata seara pana
Duminica seara este o zi, asa se calcula la evrei. De Vineri de la orele 15 pana Duminica,
Sambata spre Duminica, la orele 24 (12 noaptea) sunt exact 33 de ore. Din Iad, Iisus i-a
scos numai pe cei ce credeau ca Iisus va veni in lume, nu i-a scos pe toti de acolo.
Clopotul cel mare de la Mormantul Domnului, facut din aur, in Vinerea Sfintelor Pasti, il
plange pe Mantuitorul pentru ca a murit, se trage singur, rar si cu jale, Bang, Bang.
Grecii mi-au spus cum boceste clopotul cel mare si ca se trage singur, iar cand vine
Invierea, tot singur se trage si suna foarte repede si cu veselie si le acopera pe toate
celelalte clopote. Uiti ca esti pe fata pamantului. i..s In jurul Sfantului Mormant sunt
scaune pentru ambasadori, fiecare tara are un reprezentant, care vede Sfanta Lumina.
Eu am adus la Manastirea Sihastria, Sfanta Lumina, intr-un felinar de
acela si candelele noastre ard din 1974 cu Sfanta Lumina de la Sfantul Mormant.
Cand a fost parintele Petroniu la Sfantul Mormant, Sfanta Lumina a
venit asa: Cand s-a facut rugaciunea pentru Sfanta Lumina, deodata a venit un stalp de foc
si s-a speriat toata lumea, a venit deasupra Sfantului Mormant si (focul) s-a despicat in
trei, un stalp de foc a mers la Golgota, unul la Mormantul Domnului si unul la Biserica
Sfintei Invieri. In trei stalpi s-a facut Lumina aceasta, caci nu vine in fiecare an la
fel, aici sunt taine mari. De aici, ar trebui catolicii sa se intoarca la Pastile ortodox,
dovada adevarului: Sfanta Lumina! Catolicii trebuie sa se intoarca la ortodoxia credintei,
caci au facut mare greseala cand au modificat data Pastilor, dupa voia lor si nu dupa voia
lui Dumnezeu.
Iata o minune, care de 2000 de ani se tot repeta, dovada Invierii
sigure a lui Iisus Hristos. Dar ce sa spuna sectarii, ca ei n-au nici Pasti, nici
Craciun, toate le fura de la ortodocsi? Ortodoxia este singura credinta mantuitoare, care
il mantuie pe omul creat de Dumnezeu !
In anul 1326 erau trei sultanate turcesti, unul in Damasc, unul in
Egipt si unul in Babilon. Ce au zis turcii? Cand vin crestinii la Ierusalim sa
serbeze Pastile, sa nu le dam voie sa slujeasca, pana ce nu vor plati taxa de 9000 de bani
de aur, caci turcii nu cred in Hristos. Patriarhul ortodox Ioachim n-a avut de unde sa
plateasca suma, pentru ca crestinii ortodocsi erau putini in Ierusalim si doar 100 de
preoti, caci erau religii altele, de tot felul. Dar sunt doua strazi de armeni in
Ierusalim, mosieri, bogati mari, ei au zis: Platim noi taxa! Dar turcii i-au intrebat:
"De ce iese Sfanta Lumina numai la ortodocsi si nu iese si la voi ?" Armenii au
zis: "Pentru ca ortodocsii, numai ei slujesc la Mormantul lui Hristos si pe noi ne-au
dat la o parte". "Dar, daca veti sluji voi, va veni Lumina?" "Noi
platim si taxa - au zis Armenii - si Lumina va veni la noi la Armeni !" Turcii au
zis: "De nu iese lumina la voi, o s-o patiti !" Noi ii scoatem pe ortodocsi din
Mormant - si l-au luat pe Patriarhul Ioachim si l-au inchis in Manastirea Sfantul Sava,
din Ierusalim, cu toti preotii. A zis Patriarhul: "Daca nu ne lasati sa facem slujba
la Mormantul lui Hristos, o sa facem la Biserica Sfantului Iacob, care este aproape de
Mormant, iar turcii le-au dat voie ortodocsilor la aceasta. Dar, turcii au pus de paza
peste ei doi turci, generali de armata, ca sa nu vina vreun crestin la Mormant. Crestinii
au inceput a plange si au zis ca s-a suparat Dumnezeu pe ei si i-a indepartat de la
Mormantul lui Hristos, dar Patriarhul le-a zis: "Nu va temeti, ca are sa se faca
minune mare!" Armenii ziceau, ca Lumina la ei o sa vina. Iar Patriarhul zicea, ca de
va vrea Hristos sa iasa Lumina la ei, n-avem noi, ortodocsii, ce face.
Armenii au facut slujba si ziua si noaptea, dar n-a mai venit Sfanta
Lumina. Turcii au zis: "De ce n-a venit Sfanta Lumina, ca ati platit taxa?" In
acelasi timp, ortodocsii faceau slujba tocmai a doua zi, pe cand rasarea soarele si cand a
zis Patriarhul: "Hristos a Inviat!", un stalp de marmora din Biserica Sfantul
Iacob a crapat si a iesit Sfanta Lumina in varful stalpului. Patriarhul a pus o scara si
au luat Sfanta Lumina din varful stalpului si in acest fel, Sfanta Lumina a iesit tot la
ortodocsi.
Generalul turc de pe varful stalpului, care pazea acolo pe stalp, a
strigat: "Cred in Hristos!" Celalalt general de langa el i-a si taiat pe loc cu
sabia, capul, celui ce a strigat ca el crede in Hristos. Moastele acestui general turc
convertit si martir al Sfintei Lumi-ni, le-am sarutat si eu, sunt acolo in Ierusalim si
acest turc este martirul Sfintei Lumini.
Vazand turcii ca Sfanta Lumina a iesit tot la ortodocsi, au pus un
ciubar cu murdarie inaintea usii Sfantului Mormant si fiecare armean trebuia sa manance
cate o lingura de murdarie si in acest fel i-au spurcat turcii pe armeni. Anul 1326. De
atunci a ramas o zicala: "Este bine sa te duci cu Armenii la Biserica, dar sa nu
mananci cu ei, ca ei cauta sa te spurce, asa cum i-au spurcat turcii pe ei, cand n-a venit
Sfanta Lumina".
Distanta de la Sfantul Mormant pana la Biserica Sfantului Iacob unde
s-a aprins Sfanta Lumina este de 100m. Stalpul de marmura, crapat, este pus in Altarul
Bisericii Sfantului Iacob. Aceasta este minunea cu armenii, din anul 1326. Generalul turc
convertit si martir al Sfintei Lumini este pus in Biserica Sfantului Iacob. De aici se
vede ca Iisus Hristos, numai o Biserica a intemeiat - pe cea Ortodoxa - aceasta este
mantuirea lumii. Sfanta Lumina este dovada sigura, ca numai ortodocsii sunt pe calea
adevarului pur al lui Hristos, drum ce duce sigur la ceruri.
in Duhovnici romani in dialog cu tinerii,
Editura Bizantina, Bucuresti, 1997
De cand este cunoscuta minunea Sfintei Lumini Pascale?
Avem marturii inca din timpul patriarhului Narcis al Ierusalimului.
Patriarhul Narcis vorbeste pe la anul 135 despre o minune, cum s-a aprins untdelemnul din
candele din aceasta lumina sfanta. De asemenea, istorici ca Nichifor Theotochie si altii
marturisesc despre ea. Nu s-a facut zgomot - aceasta a fost intotdeauna Taina Sfintei
Ortodoxii - dar ea e marturia biruirii mortii. De aceea, din mormant rasare lumina.
Aceasta e semnifi-catia cea mai adanca, si anume ca moartea e biruita.
Fragment din "Paza celor cinci
simtiri" transcrisa din chirilica in romaneste de diaconul Gh. Babut (Pelerinul
roman, Oradea,1991)
Pentru cate minuni cuprinde intru sine minunea lipsirii soarelui, ceea
ce mai presus de fire s-a facut la Rastignirea Domnului, sau mai bine a zice, a
intunecarii soarelui.
De vreme ce, cand Domnul nostru s-a rastignit, amiaza era de primavara,
adica de douasprezece ceasuri ziua, si douasprezece ceasuri noaptea, dupa asezamanturile
Sfintilor Apostoli, si dupa graitorii pentru Pascalie.
Si fiindca Soarele nu de la sinesi s-a intunecat, precum Origen a socotit, ci Luna si cu
toate ca a fost luna plina si de patrusprezece zile, dupa Dumnezeiasca Scriptura, viind
sub soare si impreuna mergand, l-a intunecat pe el, precum dumnezeiescul Dionisie
Areopagitul a si vazut cu ochii sai impreuna calatoria aceasta si intunecarea, aflandu-se
in Heliopolis al Egiptului impreuna cu Apolofan si invederat scrie pentru aceasta in
trimiterea cea catre Policarp. [...]
A) Ca dupa legile firii, in vreme cand este luna plina, cu neputinta
este a calatori Soarele impreuna cu Luna, fiindca atunci [...] Soarele se afla la
miaza'zi cea deasupra pamantului si la cel [...] semn al cerului ce se numeste
ZENIT, iar Luna se afla drept dupa potrivire la cel de sub pamant [...] semn al cerului ce
se numeste NADIR. ZENIT Soarele Emisfera cea de deasupra pamintului
RASARIT
Pamantul
APUS Emisfera cea de sub pamint Luna NADIR Si astfel. Asemenea si daca
Soarele se afla la apus, Luna se afla la Rasarit. Insa la rastignirea Domnului, legile
acestea firesti s-au schimbat si s-au facut impreuna calatoria Soarelui si a Lunii mai
presus de fire si preaslavita.
Pentru care ii scrie lui Policarp marele Dionisie: "Spune-i dar lui (adica lui
Apolofan care a ramas intru necredinta (ulterior - n.n.): Ce zici pentru lipsirea soarelui
ce s-a facut in vremea crucii celei mantuitoare? Caci amandoi atunci la Iliopoli intru
aceeasi vreme fiind de fata si impreuna sezand cu preaslavire am vazut pe luna cazand
peste soare, ca nu era vremea impreuna a calatori."
B) Ca luna a pasit inainte si intr-un minut a luat douasprezece
ceasuri intregi. Ca in minutul acela intru care se cadea sa se afle la semnul cel de
sub pamant, NADIR, ea s-a aflat la semnul cel mai deasupra pamantului, ZENIT, fiindca
alergand cu nespusa si mai neinteleasa grabnicie, pe dedesubt de mijlocul emisferului
celui de subpamant. pana la celalalt emisfer mai presus de pamant a ajuns pe soare la
mijlocul cerului intru al saselea ceas al zilei intru care s-a rastignit Domnul, si asa au
calatorit impreuna. [...]
C) Ca luna, dupa ce a calatorit impreuna cu soarele, partea ei
cea intoarsa spre noi, adica discul ei cel de la patrusprezecelea intreg, a ramas desavarsit
neluminata, lipsit fiind nu numai de streina lumina cea din soare, ci si de a sa.
[...]
Atunci insa luna i...s mai mult s-a intunecat i...s si cu toate ca atunci nu era nici o
pricina de acest fel care sa pricinuiasca lunii aceata adanca intunecare.
D) Ca luna, plina adica fiind, dar neluminoasa, a acoperit tot
discul soarelui, [...] . Si in amiaza cea luminata a Vinerii celei mari s-a
facut prea adanc miez de noapte. Si cu urmare, intunecarea aceasta s-a
facut peste toata lumea si peste tot locul.
Care lucru niciodata nu se intampla cand se face fireasca impreuna
calatorie a soarelui cu luna, fiind de trei patru zile. Pentru aceasta a zis cu glas
impreuna si cate trei evanghelisti:
MATEI: "Si intuneric s-a facut peste
tot pamantul". (Cap. 27,46)
MARCU: "Intuneric s-a facut peste tot
pamantul." (Cap. 15,33)
LUCA: "Si intuneric s-a facut peste tot
pamantul." (Cap. 23, 44)
E) Ca luna dupa ce a acoperit tot discul soarelui, a urmat impreuna
cu dansul catre apus, acoperindu-l pe el trei ceasuri intregi, pana la al noualea ceas
(ora 15:00 - n.n.) Matei Cap. 27,45; Marcu Cap 15,33; Luca Cap. 23,44.
Adica, nu cate putin acoperindu-l pe el, sau descoperindu-l, i...s ci intocmai tot pe
dansul acoperindu-l intru aceste trei ceasuri (12:00 - 15:00 n.n.) [...].
F) Ca dupa ce luna trei ceasuri a acoperit pe soare, iarasi l-a
descoperit, insa impotriva randuielii celei firesti. Caci cand se face impreuna
calatorie fireasca si intunecare a soarelui, partea cea dintai a soarelui ce se va
intuneca aceea iarasi intai se lumineaza.
Insa atunci partea cea dintai a soarelui ce s-a intunecat, aceea in
urma s-a luminat, si iarasi partea cea de pe urma ce s-a intunecat, aceea intai s-a
luminat.
(Luna nu si-a continuat rotatia, ci s-a intors din drum - n.n.)
Pentru aceea a scris catre Policarp acelasi dumnezeiesc Dionisie i...s:
"Si iarasi nu dintru aceeasi si caderea si curatirea facandu-se, ci din cea impotriva
dupa potrivire".
G) Ca, dupa ce luna a urmat impreuna cu soarele catre apus
acoperindu-l pe el trei ceasuri pana in al noulea ceas (ora 15:00 n.n.) din zi, nu i-a
urmat mai mult, nici n-a apus impreuna cu dansul, nu: ci lasandu-l pe el acolo la locul
Cerului al ceasului al noualea, ea s-a intors inapoi la rasarit. Si pana sa
treaca Soarele departarea cerului a celor trei ceasuri, ce au ramas pana sa se
savarseasca ziua si sa apuie, luna a grabit si cele noua ceasuri le-a trecut in cele trei
ceasuri, si asa cand soarele s-a aflat la marginea apusului, Luna s-a aflat dupa potrivire
in cealalta margine a rasaritului si asa s-au asezat amandoi luminatorii iarasi si s-au
aratat in randuiala lor fireasca. [...]
"Si iarasi pe dansa (adica LUNA) o vedem de la al noualea ceas (15:00 n.n.), pana
seara [...]. Adu-i aminte si altceva lui (Apolofan n.n.), caci stie ca si caderea aceasta
de la rasarituri am vazut-o incepandu-se, si pana la marginea soarelui venind, apoi
impotrivindu-se inapoi".
Incat ca sa semuim toate cele mai'nainte zise la Rastignirea Domnului, Luna 15 ceasuri a
pasit inainte, adica a mers inainte pe drumul cel firesc si din locul sau, 12 douasprezece
adica, pana ce a venit din jos de semnul cerului de miazanoapte si a ajuns pe soare
la semnul de miazazi i..s si 3 (trei) ceasuri intru care a urmat soarelui catre apusuri,
acoperindu-l pe el si 9 ceasuri aceeasi Luna a mers inapoi, intorcandu-se inapoi la
Rasarit. Si de aici luna o noapte si o zi a ei a facut atunci in 42 de ceasuri intregi.
[...]
Aceasta minune mult minunata a lipsirii soarelui, cu deamanuntul cercandu-se a statut
deajuns lui Dionisie si lui Apolofan, greci fiind, sa cunoasca Dumnezeirea lui Iisus
Hristos. Ca Dumnezeiescul Dionisie aceasta privind-o mai-nainte a ghicit si a zis:
"UN DUMNEZEU NESTIUT CU TRUPUL PATIMESTE, PENTRU CARE TOTUL S-A INTUNECAT SI S-A
CLATINAT"
"Nu din lumea aceasta"
1. Raphael's house
Ajunsi in San Francisco, am fost intampinati de maica Nina. Aceasta
intalnire urma sa fie inceputul unui drum spiritual neobisnuit. Drumul spre cer este lung
si noi am inceput sa pasim pe acest drum unde te-ai astepta mai putin, intr-o cladire din
San Francisco. Acesta a fost primul nostru popas in calatoria pe coasta de Vest.
Multa lume trece pe langa Raphael's House si nu banuieste ce este
inauntru. Exista un duh prin care aceasta a fost facuta si mentinuta. Atmosfera dinauntru
era de dragoste crestina, fata de cei porniti pe un drum gresit, cei fara un adapost... Ce
inseamna aceasta dragoste este greu de definit in cuvinte, a renunta la ceva
trecator pentru ceva etern, inseamna multe lucruri care poate au trecut pe langa
urechile noastre, precum si pasii celor pacatosi trec pe langa casa lui Raphael,
avand ochi dar nevazand.
In camere se gaseau o multime de icoane si carti despre vietile
sfintilor, sfinti care au pastrat spiritul crestin ortodox in aceasta lume si martiri care
au murit pentru aceasta.
Raphael's house avea si un loc de joaca pentru copii, pe acoperis. O
groapa cu nisip, citiva pomisori dadeau copiilor ceva greu de gasit intre cladirile San
Francisco-ului.
2. Manastirea Sfantul Paisie
A doua zi am pornit spre manastirea Sfantul Paisie. Pe tot parcursul
drumului am fost insotiti de ingeri care aveau grija de noi. Ploua si soselele erau
inundate si am fost nevoiti sa ocolim mereu. Dar mergeam pe un drum foarte frumos cu
peisaje inverzite de iarba frageda din acest timp al anului.
Ajungand la manastire, am simtit ca am pasit pe inca o treapta spre
cer. Totul era foarte pur, natura, oamenii si chiar si cainii care au alergat in
intampinarea noastra. Manastirea era asezata la poalele unui munte pe
care se gaseau chiliile maicilor. Fiecare chilie purta numele unor manastiri romanesti.
Dealtfel totul parea romanesc. Avea acea atmosfera gasita numai in manastirile ortodoxe
romanesti.
Printre alte icoane ale sfintilor gasite in Paraclisul din manastire se
gasea si poza lui Constantin Oprisan, martir care a murit in inchisoare fiind detinut
politic impreuna cu parintele Gheorghe Calciu. Constantin Oprisan a constituit, pentru cei
din celula in care erau inchisi, un stalp de rezistenta, un izvor de intarire a credintei.
La masa s-a citit din Orthodox Word despre viata in inchisoare a
parintelui Gheorghe Calciu. Fetele tuturor emanau o puritate deosebita. Vreau sa mentionez
un fapt deosebit: in timpul in care s-a vorbit despre Invierea lui Hristos, unul
dintre calugari cand s-a spus "Christ has risen" a raspuns "In truth has
risen", intr-un anumit fel special, ceva anume, nu as putea spune ce, dar am simtit
prezenta Lui Hristos. Dupa masa am avut slujba vecerniei in romaneste. Slujba a fost
desfasurata intr-o atmosfera manastireasca. Erau veniti oameni de prin imprejurimi. Duhul
lui Dumnezeu a fost prezent in toti cei de acolo. La masa de seara, parintele Calciu a
vorbit despre importanta maicilor in viata altora, despre importanta monasticilor in viata
altora si puterea rugaciunii comune.
Corul maicilor ne-a cantat cateva cantece deosebit de frumoase. A doua
zi am facut slujba de dimineata in jurul orei 4-5 si am plecat spre manastirea Platina.
3. Manastirea Platina
Manastirea era asezata intre munti, foarte izolata ca pozitie de orice
alta asezare.
Apropiindu-ne de manastire erau din ce in ce mai putine legaturi cu
civilizatia. Pe munte era zapada si urcand am intalnit pauni.
Manastirea Platina era imbracata in zapada. Imediat, niste caini au venit in intampinarea
noastra cu bucurie. Calugarii ne-au intampinat cu multa ospitalitate. Zidurile albe pareau
facute din lut, peste tot fiind evidenta munca manuala facuta cu multa dragoste.
Tehnologia moderna lipsea aproape cu desavarsire. Singura abatere de mentionat era
existenta unui robinet cu apa in bucatarie. Desi foarte frig, exista foarte multa caldura
spirituala care ne incalzea.
Am vizitat mica tipografie unde se tipareau primele editii din Orthodox
Word cu niste prese manuale foarte vechi. Aceasta tipografie a fost construita mai
deosebit si anume intai a fost adusa presa fiind pusa in locul unde urma sa fie construita
tipografia, iar peretii si acoperisul au fost construite ulterior. La
inceput, pentru a imprima o pagina era necesara o zi, fiecare litera fiind asezata cu mana
in tiparnita. Literele erau turnate din plumb manual. Sa ne amintim de aceste lucruri cand
masina de copiat ne supara cu incetineala ei.
Biserica era mica dar bolta era inalta. Pe jos nu erau covoare, ci
mozaic. Exista o soba de lemne care a fost aprinsa in timpul slujbei. Cel mai de mentionat
este ca in toata manastirea exista un spirit ortodox adevarat.
Chilia parintelui Serafim, care impreuna cu parintele Herman au fondat
manastirea, inca mai pastra lucrurile lui. Avea marimea unui mic compartiment in
care incapea un pat mic si o masuta, dar cu toate acestea, destul de incapatoare pentru
sufletul mare al parintelui.
Exista in apropiere si un cimitir al celor ce au trecut in cealalta lume printre care si
mormantul parintelui Serafim.
La masa, parintele Calciu a vorbit despre impresia puternica pe care a
facut-o aceasta manastire ortodoxa asupra lui, spunand ca exista un spirit puternic care
poate fi gasit in vechile manastiri din Romania. Acestea m-au facut sa-mi dau seama ca nu
suntem in Romania, unde mai simtisem acestea. In acele momente simteam cu putere ca
apartinem poporului universal Ortodox, eram uniti.
4. Schitul Xenia
Dupa masa, am vizitat un schit de maici din apropiere: schitul Xenia,
la circa jumatate de ora distanta. Acolo erau numai trei maici. Schitul era asezat intre
brazi inalti si totul era acoperit de zapada, care in unele locuri avea un metru. Era asa
de alb si pur, alb imaculat.
Exista o camera unde era electricitate, aceasta fiind necesara la
redactarea publicatiilor si tiparirea lor. Maicile aveau si niste gaini pe care le tineau
pentru oua.
Pe langa bisericuta mica a manastirii exista si un loc, unde cand
timpul permitea se tineau slujbe afara, sub brazii cei frumosi.
5. Redding
Ne-am intors impresionati la manastirea Platina, de unde dupa masa am
plecat spre Redding, unde parintele Calciu avea de tinut cuvant de invatatura la o
comunitate de protestanti. Cuvantarea parintelui a fost foarte adanca in inteles, facand
vizibil spiritul credintei Ortodoxe acestor oameni cu multe intrebari.
Dupa conferinta am vorbit cu un calugar de la manastirea Platina si cu
un frate de acolo, afland ca amandoi s-au intors la credinta ortodoxa dupa o viata de pol
opus. Ce i-a facut pe acesti oameni sa faca aceasta intoarcere de 180 de grade?
Seara am dormit la o casa a organizatorului acestei cuvantari. Era o
familie de protestanti convertiti la Ortodoxie. In casa lor exista un mic paraclis unde se
faceau slujbe. Era o comunitate ortodoxa in crestere.
6. San Francisco
A doua zi am plecat inapoi la manastirea Sfantul Paisie, de unde dupa o
despartire foarte calduroasa am plecat la San Francisco. La despartire am simtit caldura
tuturor care isi luau ramas bun fara cuvinte. Maicile si surorile se apropiau cate un pas,
pe masura ce noi ne pregateam de plecare. A fost un ramas bun fara asemanare.
De la Sfantul Paisie am plecat la Redwood, unde am vizitat o padure de
arbori Sequoia, arbori de mii de ani. Un astfel de loc este bun pentru a medita asupra
vietii noastre scurte in aceasta lume. Multe generatii au venit, au vizitat padurea, au
plecat si multi altii au urmat intocmai.
In San Francisco am mers la o alta manastire, unde am facut Vecernia. Biserica era foarte
mica dar cu multa stralucire, ca dealtfel si restul manastirii. Existau multe detalii
lucrate pe durata anilor de preot.
A doua zi, la slujba, parintele a tinut o predica facand apel la toata
lumea: sa vina cu toti la biserica si sa fie parte din biserica vie, cea alcatuita din
spiritul Ortodox al oamenilor, nu numai biserica in sine ca si constructie.
Toti vom fi judecati pentru ce nu am facut nu numai pentru ce am facut,
a spus parintele Calciu. Biserica era plina de ingeri veniti pentru noi.
Apelul parintelui a fost foarte puternic, ne-a schimbat acest adevar si am fost readusi in
spirit mai aproape de Dumnezeu. Ceea ce la inceputul slujbei a fost biserica cu
oameni, cu probleme lumesti, a devenit un spirit unit, ridicandu-se in
biserica vie a lui Iisus Hristos. La miruit, toti au cerut iertare parintelui pentru
pacatele facute si multi aveau lacrimi in ochi.
Maica Nina a venit la slujba, pentru a mai fi cu toti impreuna inca o
data. Dupa slujba, ca de altfel si pe parcursul vizitei am vorbit despre uimitoarea
transformare care a facut-o pe dansa sa se intoarca de la lumea cea desarta la credinta,
la viata monastica.
Dupa masa am vizitat campusul universitatii Stanford. Am intrat intr-o
biserica Catolica foarte somptuoasa, cu mult lux. Se simtea o mare diferenta intre
manastirea zidita cu multa rabdare si truda de la Platina, unde frigul din incaperi
emana caldura spirituala si comfortul luxos al acestei biserici majestuoase. A doua zi
am plecat spre casa, cu un bagaj mai mare decat am venit, cel spiritual.
Impresii despre vizita la Bucuresti
interviu cu parintele
Gheorghe Calciu
Care este lucrul care v-a impresionat cel mai mult in calatoria in Romania?
Incontestabil, intalnirea cu studentii. Pen-tru ca, intalnirea cu Biserica, este o
intalnire obisnuita la mine, adica eu sunt legat sufle-teste si spiritualiceste prin acte
sacre in Bise-rica. Dar, intalnirea cu acesti tineri studenti este pentru mine o surpriza,
si ma intreb de unde au rasarit? Pentru ca pe parintii lor nu-i intereseaza nimic,
parintii lor traiesc in suficienta lor materiala si nu-i intereseaza nimic altceva. Copii
acestia, de unde au rasarit asa de puri? De unde au rasarit asa de credinciosi, asa de
devotati? Cand ma uit la ei, imi amintesc de generatia de la '33. Asa au fost oamenii
aceia. Si in ei ne punem o mare speranta. Ca sa reinnoiasca viata noastra politica, viata
sociala si morala a poporului nostru, si bineinteles viata religioasa.
Credeti in posibilitatea salvarii Romaniei?
Incontestabil. Si cred ca acesti tineri sunt cei care au si pus inceputul acestei
restabiliri a neamului nostru in drepturile crestine si in viata lui spirituala.
Ce sfat le-ati da acestor tineri?
Sa continue asa cum au inceput. Am deplina incredere in ei.
Si mai concret, cum sa continue?
Sa continue pe linie religioasa, pe linie morala, sa propovaduiasca Cuvantul lui
Dum-nezeu, sa-si exprime direct si fara teama sen-timentul lor national de iubire de neam.
Pentru ca este incontestabil, ca aceasta iubire de neam, aceasta iubire de natiune si de
patrie, se reintoarce, dupa o perioada lunga de desfiintare, de dezorientare... De
desfiintare a neamurilor, incercand ca sa faca un singur guvern... Popoarele incep sa se
trezeasca, sa-si recapete propria lor identitate, culturala, spirituala si religioasa. Si
este timpul ca ei sa faca acest inceput.
Credeti in necesitatea miscarilor de tineret?
Absolut. Fara ei nu se face nimic. Ma uitam acuma, erau oamenii batrani si ... Erau doua
categorii de oameni: cei foarte batrani, care au avut o educatie religioasa si care au
crezut tot timpul si in general oameni simpli, si tinerii acestia. Intre ei este un
hiatus. Iar intelectualii lipsesc cu desavarsire. Vorbesc de generatia mea, sau cu 10-15
ani mai tineri ca mine, sunt oameni care sunt corupti, nu in sensul economic si politic ci
in sensul religios, asa cum sufletul lui Adam a fost corupt prin pacat, asa sunt ei
corupti prin pacat. Ei au nevoie de o mare perioada de vindecare.
Credeti ca acesti tineri ii pot ajuta si pe ceilalti?
Orice om care este un practicant al binelui, este un agent de vindecare a societatii.
Un fenomen interesant care s-a vazut in Romania, a fost ca multi parinti au inceput sa
vina la Biserica adusi de copii, oarecum invers, in loc copiii sa ajunga la Biserica prin
parinti...
Da, cunosc si eu astfel de lucruri, cunosc si aici in America, pentru ca parintii nu au
avut nici un fel de educatie religioasa in tara, nu aveau habar de Biserica. Copiii au
intrat in contact cu alti copii, cu alti tineri care vin la Biserica, si in felul acesta
au venit ei si au venit si parintii. Deci este valabil si-ntr-o parte si-n alta. Multi
copii vin adusi de parinti, multi parinti vin adusi de copii. Dumnezeu lucreaza in diverse
chipuri.
Cum vedeti un ajutor venit din partea tinerilor romani din America catre tara?
Nu stiu daca ei au nevoie de un ajutor din partea tinerilor din America. Poate asa, ca sa
le prezinte un orizont mai larg, sa le prezinte pericolele de aici care sunt foarte mari,
sa-i previna in sensul acesta. Dar ce ar putea sa faca tineretul nostru de aici sa-i
ajute, ar fi o relatie spirituala de credinta, de dragoste, de schimburi ale experientei
spirituale. Asta e lucrul cel mai important, pentru ca in rest, ei nu au nevoie de nici un
fel de ajutoare, nu sunt tineri care sa fie interesati material. Am vazut ca nu cer nimic
de la guvern, nu vor nimic... traiesc in saracie, insa in demnitate. Am vazut ca de
exemplu sediul asociatiei revistei Scara, este intr-o cladire care e pe daramate, trebuie
daramata. Ei inca mai stau acolo. Toti ceilalti au parasit-o. Ei stau acolo pentru ca nu
au unde sa se duca. Spun, ca pana se darama blocul asta noi aicea stam. Nu-i intereseaza
nimic material. Sunt oameni de o dedicatie extraordinara. Deci ce i-ar putea sa-i
intereseze cu tineretul nostru, este o relatie spirituala si impartasirea unei experiente
pe care ei nu o au acolo, dar vor incepe sa o aiba si ei in curand, din pacate.
Ce sfat ati da tinerilor romani de aici, din America, pentru a urma pe calea deschisa de
tinerii din Romania?
Cred ca tinerii de aici, sunt copii buni, noi nu avem de ce sa ne plangem, pentru ca in
general tineretul roman la scoala invata foarte bine, nu s-au implicat in probleme de drog
sau de crima sau altele de felul acesta, decat cazuri extrem de rare. Dar cred ca sunt
prinsi putin in comoditate si in bunul trai. Nu au zboruri. Sfatul meu este sa se
saraceasca putin cu duhul, asa cum spune fericirea intai, "Fericiti cei saraci cu
duhul", sa se saraceasca cu duhul de toate bunurile lumesti. Sa se imbogateasca in
cele spirituale.
De ce nu va intoarceti in tara?
Nu simt chemarea. Cand Dumnezeu va avea nevoie de mine acolo ma va chema, si eu sunt sigur
ca ma va chema atunci cand va avea nevoie de mine. Deocamdata nu simt ca ceva ma impinge
spre tara. Am atasamentele mele incontestabile, dar nu ma simt de exemplu chemat cum m-am
simtit in '90. In '90 m-am simtit chemat. Dar atunci am avut experienta pe care am avut-o
si ... Poate ca sufletul meu este mai opac acum, nu stiu ce as putea sa spun dar, nu simt
ca sunt chemat. Si apoi sunt un om in varsta ce mai pot sa fac
E nevoie de duhovnici buni in Romania...
Este! Insa ma gandesc ca duhovnici buni ca in Romania nu exista in alta parte in lume. In
nici o tara fosta comunista. Nu au staretii pe care ii are Romania, indrumatorii
spirituali, mai ales pe la manastiri, si preoti. Parintele Voicescu a fost un exemplu din
punctul asta de vedere.
Asteptati reintalnirea cu tinerii din Romania in toamna?
Da, astept cu multa nerabdare. Asa dupa cum sti, am avut intalnire cu grupuri separate,
adica cu ASCORul, in afara de conferinta generala, am avut cu Liga Studentilor, am avut cu
cei de la Scara, si cu tot specificul fiecarui grup, ramane o linie generala care-i
uneste, aceea a iubirii de Dumnezeu si de Biserica, si a respectului fata de valorile
crestine si nationale ale neamului nostru. Asa ca, nu stiu in ce sens vor evolua, cred ca
sunt destul de inaintati pe acest drum, dar e intotdeauna loc si de mai bine. Dar sunt
convins ca dupa intalnirea noastra s-a miscat ceva in ei, mai mult decat pana acum. Si mai
ales ceea ce mi-as dori eu este ca Biserica Ortodoxa sa-si asume acesti tineri. Ei sunt
viitorul Bisericii, ei sunt cei care sustin Biserica, cei care lupta realmente pentru
instaurarea unei vieti morale in tara, pentru sanctificarea vietii de familie, a vietii
sociale, prin credinta. Si Biserica ar trebui sa si-i asume. Sa nu se lase impresionata ca
sar "democratii" aia, sau internationalistii, sau homosexualii, sau mai stiu eu
cine... sar sa-i acuze ca sunt fundamentalisti sau asa mai departe... La acuzatia ca
suntem fundamen-talisti sa spuna, da domnule suntem funda-mentalisti, credem in Iisus
Hristos, aparam Biserica, respectam principiile crestine, daca asta e fundamentalism...?
Biserica ortodoxa nu e fundamentalista in sensul in care sunt musulmanii. Noi lucram prin
iubire, prin credinta, prin faptele credintei, ... Numai ca acuzatiile sunt exagerate sau
sunt distorsi-onate, pentru ca cei care le fac sunt distor-sionati sufleteste daca nu
sunt, sa zicem, rau intentionati, asa ar fi numai "rasuciti" de satana. Insa
credem ca sunt rau intentionati, oameni pusi pe atac si pe distrugere, sunt slujbasii unui
sistem internationalist care vrea sa distruga neamurile, natiunile, bisericile si tot ce
constituie chint-libertatea unui neam.
Deci ii sustineti pe acesti tineri atunci cand, chiar sub blamarea sociala, au luat
pozitie foarte ferma si hotarata impotriva iehovistilor, sau impotriva homosexualilor, ...
Absolut, sigur ca da, absolut. Si aici in America, daca vrei sa iei o atitudine hotarata
impotriva homosexualilor ai dreptul sa o iei. Adica gruparile minoritare au atatea
drepturi si noi nu avem nici un drept? Daca iehovistii vor sa faca un congres si noi vrem
sa-l impiedicam din motive de prozelitism, noi luam o pozitie. Nu au fost conflicte armate
sau nu stiu cum. Oamenii si-au spus punctul lor de vedere si foarte bine au facut. Si asa
trebuie sa faca totdeauna. Pentru ca este evident ca acuma este oarecum timpul
minoritatilor. Minoritatile impun totul. Homosexualii vor sa ajunga sa conduca lumea si
societatea, nu? Si fiecare minoritate de felul acesta a ajuns sa-si impuna punctul lor de
vedere. De ce? Nu au nici un principiu bun. Nu reprezinta nimic sanatos ci numai o boala,
o maladie sociala. De ce sa imbolnaveasca toata societatea cu ideile lor? Sa-si vada de
treburile lor si cand fac ceva congrese, noi o sa ne opunem lor. Dar nu cu violenta si cu
minciuna cum fac ei.
Dupa cum ati observat, in Romania, tinerii incearca o revenire la traditia cea adevarata,
prin imbracaminte si obiceiuri, si in modul de viata...
Asta a fost primul lucru care m-a socat la ei. Adica aceasta decenta in imbracaminte,
aceasta decenta in tinuta, si chiar in tinuta trupului, pietatea in Biserica, toate
acestea sunt lucruri care exprima o stare sufleteasca. Pietatea vizibila, adica a
corpului, inclinarea, plecarea capului, toate acestea sunt acte care au o influenta
sufleteasca, si la randul lor influenteaza sufletul. Am intalnit unii din adversarii
crestinismului care spun ca astea sunt fatarnicii. Nu este adevarat. Si acest individ care
spune ca esti fatarnic, cand se duce la serviciu, de exemplu la spital, imbraca halatul
alb. Deci se conformeaza unei atitudini materiale. Numai ca poate de multe ori aceasta
atitudine nu corespunde spiritului lui. Poate ca este un individ care nu-si face datoria,
sa zicem de medic, sau nu-i pasa de suferinta, lucreaza ca un automat. Pe cand aici, in
Biserica si la tineretul nostru exista o concordanta, o armonie intre atitudinea trupului
si spiritul sau.
In final, dati un indemn tinerilor...
Am spus mai inainte. Sa continue.
Scoala "Sf. Cruce"
Scoala "Sfanta Cruce" se adreseaza in special copiilor, dar este deschisa spre
participarea tuturor celor interesati de aflarea Cuvantului lui Dumnezeu, indiferent de
varsta.
Din temele ce vor fi prezentate sunt: Semnificatia Sfintei Impartasanii, Taina Nuntii,
Cele 10 porunci...
Programul cursurilor
Cursurile se desfasoara in fiecare vineri intre orele 1700-1900 si au urmatorul continut:
1700-1745 Pictura de icoane pe lemn
1745-1815 Studiul Vechiului Testament
1815-1900 Semnificatia slujbelor ortodoxe
AROY Washington-DC
In vederea pregatirii Sfintelor Sarbatori ale Invierii, va invitam sa veniti alaturi de
noi la activitatile necesare pregatirii Bisericii noastre cum se cuvine. Sa dam lui
Dumnezeu din timpul si puterea noastra si vom primi cu dobanda rasplata in cer.
Pentru detalii legate de programul actiunilor va puteti adresa lui Sorin Dragan, la
fiecare slujba.
ASOCIATIA DASCALILOR DIN ROMANIA
ASOCIATIA STUDENTILOR CRESTINI ORTODOCSI DIN ROMANIA
APEL:
In ultimul timp, Ministerul Invatamantului si anumite universitati incearca sa interzica
desfasu-rarea propovaduirii Cuvantului lui Dumnezeu, mai ales a celui ortodox, bazandu-se
pe interzicerea prozelitismului. Credem ca intr-o tara in care 90% din populatie se
declara crestina, faptul ca o minoritate atee, incearca sa tina in continuare in nestiinta
religioasa copiii si tinerii, este intradevar o actiune prozelita atee, pe care numai
niste persoane rau intentionate, straine de sufletul romanesc o pot face. Se continua
astfel "opera" comunista, care si-a lasat amprenta clara asupra unei intregi
generatii indepartata de Hristos. Rugam pe toti cei, pentru care dragostea pentru credinta
ortodoxa si neamul romanesc nu s-a stins sa fie alaturi de noi, prin rugaciune si prin
celelalte forme prin care vom incerca sa aparam dreptul la credinta, cucerit prin sangele
martirilor ultimilor 60 de ani. Asa sa ne ajute Dumnezeu.
Demersul liceenilor din Cluj
Cateva sute de liceeni clujeni solicita, intr-un memoriu adresat inspectorului scolar
general, Ioan Sasarman, ca fiecare zi de curs sa inceapa prin rostirea rugaciunii
"Tatal Nostru", urmata de intonarea imnului national. Elevii celor mai
importante licee din Cluj ("Emil Racovita", "Lucian Blaga",
"Gheorghe Sincai") si-au mai exprimat dorinta ca in fiecare sala de curs sa fie
repusa crucea crestina. "Avand in vedere ca actuala criza din Romania nu este
neaparat una de factura economica, ci morala, se impune cu necesitate o regenerare
sufleteasca, care sa porneasca de la fundamentul natiunii: tineretul "
Program de viata duhovniceasca
Pentru a veni in ajutorul celor care doresc sa traiasca cum se cuvine viata ortodoxa, va
prezentam in cele ce urmeaza un program de intrare pe calea desavarsirii duhovnicesti, cu
comentariile parintelui Gheorghe Calciu:
1. Rostirea zilnica a rugaciunilor de dimi-neata, de seara, la fiecare masa, la inceputul
si sfasitul lucrului.
2. Citirea zilnica a doua capitole din Biblie
Parintele Teofil recomanda citirea Noului Testamen, astfel: mai intai de trei ori cele
patru Evanghelii, apoi fiecare carte a apostolilor de cate trei ori, dupa care se reia.
Pr, G.C. "eu as fi foarte bucuros daca s-ar citi un singur capitol in mod regulat.
Sigur ca unii vor citi doua capitole, poate si trei. Nu-ti ia decat cateva
minute" Ce ne puteti spune despre importanta aces-tui act, de a citi zilnic
"Citirea zilnica a Sfintei Scripturi are o influenta extraordinar de mare. In primul
rand ca te disciplineaza. Adica lasand la o parte semnificatia religioasa incep cu ceea ce
este imediat vizibil, cu ce socheaza prima data. Te disciplineaza, te obliga sa faci un
lucru cu regularitate in fiecare zi. Esti crestin din punctul de vedere al disciplinei
sufletesti si menta-le. Dar aspectul celalalt... Sfanta Scriptura este Cu-vantul lui
Dumnezeu, Cuvantul lui Dumnezeu lucreaza in om intr-un mod tainic. Chiar daca nu simti
nimic. Citind Sfanta Scriptura si recitind, si citind in fiecare zi, incep sa ti se
deschida ochii duhovnicesti. Intelegi anumite lucruri pe care nu le intelegeai. Cuvintele
lui Dumnezeu lucreaza in inima omului si o fac mai larga, mai intelegatoare, mai deschisa
pentru lumea spiritua-la. Si vezi cum un om cu citirea de o luna de zile a Sfintei
Scripturi s-a schimbat total. A revenit la credin-ta. Numai daca esti indracit ramai rece
la Cuvantul Domnului. Or, oamenii acestia nu sunt oameni indra-citi, nu sunt posedati, dar
sunt ispititi si dominati de materie, de un demon al bunului trai...
3. Spovedanie deasa.
Sfantul Vasile cel Mare spunea despre crestinii din vremea lui ca sunt tare necredinciosi
ca se spovedesc si impartasesc de trei ori pe saptamana. Pr. G.C. "Eu sunt pentru
spovedania cat mai deasa. Sigur ca nu ai sa poti sa te spovedesti pentru fiecare duminica,
dar macar o data pe luna sa te spovedesti. Iar daca ai o problema, poti sa te spovedesti
si in fiecare zi. Daca sunt niste probleme care te tulbura. Pentru ca sfatul duhovnicesc
si simpla marturisire a tulburarii tale, usureaza sufletul. Am vazut ca aici sunt oameni
care se duc la psihiatru, sau la psiholog, in mod regulat, saptamanal, sau la cat ii
cheama el. Dar de 12 ani, am cunoscut sute de persoane care merg la psiholog: nici unul nu
s-a vindecat. Insa ca preot am vazut sute de oameni care s-au vindecat, prin spovedanie.
Asa ca psihologul, sau psihiatrul, sau cum se mai numesc, este un... nici macar nu este o
supapa. Pentru ca, deobicei, acest psihiatru te influenteaza in mod negativ. El nu are o
pregatire spirituala, cel mult are o pregatire morala. Am vazut familii care au fost
frante din cauza psihiatrului. I-a spus sotiei, tu esti o femeie libera, tu trebuie sa fii
libera, desparte-te de el, lasa-l incolo, fa ce vrei... S-a despartit familia. Pentru ca
unii nu sunt oameni morali. Ei insisi sunt divortati, ei insisi traiesc in desfrau,... Cum
poate sa te vindece sufleteste? Pe cand un preot e cu totul altceva.
4. Cercetarea zilnica a cugetului
Pe vremea Fratiilor de Cruce, dar si mai inainte, unii oameni credinciosi isi notau in
fiecare seara lucrurile rele facute, ca sa-i ajute atat la spovedanie, dar si pentru a-si
putea lua pentru ziua urmatoare un canon care sa le permita sa scape de aceste rele. Pr.
G.C. "Sigur ca acest lucru este foarte indicat, dar, eu ma indoiesc ca astazi multi
isi noteaza, au perseverenta celor din trecut... Insa sfatul meu este acesta pentru toti
oamenii cu care vin in contact. In fiecare seara, inainte de a adormi, fa-ti un control al
constiintei. Intoarce-te inapoi: ce ai facut in ziua aceea bun, si ce ai facut rau. Nu
numai rele ci si bune. Pentru ca, daca gandul la cele rele facute, te indeamna sa nu mai
faci, ceea ce este bun este o treapta pe care sa te poti sui. Asa ca eu asta sfatuiesc pe
toti. Fa-ti o rememorare a faptelor zilei, chiar daca nu le scrii, vezi ceea ce ai facut
bun si ceea ce ai facut rau. Pune in balanta, urmeaza-le pe cele bune si lasa-le pe cele
rele.
4. Participarea la Sfanta Liturghie
Tot legat de viata de aici din America. Care credeti ca ar fi argumentul cel mai potrivit
pentru cei care nu vin regulat la Sfanta Liturghie, care sa-i convinga sa se intorca.
Chiar oameni credinciosi si care au frica de Dumnezeu ... Pr. G.C. Toate acestea
sunt nascute dintr-o comoditate pe care o domina demonul leneviei. Este o lenevie a
trupului si o lenevie a duhului. Pentru ca, venind la Liturghie el se integreaza intr-un
ritm. Ritmul acesta nu este usor de sustinut. Pentru ca este un ritm de lunga durata si
care te mentine la un nivel inalt. Este un efort. De aceea, cei care vin, vin adeseori
mult mai tarziu ca sa scurteze timpul care stau la Liturghie. Timpul in care stai la
Liturghie nu este comod, nu este un timp comod, ca atunci cand stai la cinematograf.
Liturghia te solicita, Liturghia te cheama, Liturghia iti cere sa te ostenesti
spiritualiceste. Dar Liturghia este obligatorie. Fara Liturghie nimeni nu se mantuieste.
Pentru ca oricat te-ai ruga tu in particular, iti lipseste harul Duhului Sfant, iti
lipsesc Sfintele Taine. Iar daca vii numai la Taine, cand si cand, de patru ori pe an sa
te spovedesti, n-ai facut nimica. Liturghia este cea care sfinteste viata omului. Si
pentru aceasta este facuta, ca tu sa vii, sa participi dintru inceput si pana la sfarsit.
Mai ales ca in aceasta Liturghie, rugaciunea comuna are o forta extraordinara. Noi toti ne
unim in Liturghie, noi toti cantam in Liturghie, noi toti ne rugam o data cu preotul si cu
toti ceilalti... daca nu-ti lasi spiritul sa rataceasca la ganduri lumesti. Si rugaciunea
comuna este mai ascultata decat rugaciunea particulara. Ea are o forta mai mare. Ea, cum
spuneau Sfintii Parinti, schimba si vointa neschimbata a lui Dumnezeu. E un fel
de..., cum spunea Iisus Hristos, este o navala. "Imparatia cerului se ia cu
navala." Noi dam navala peste Dumnezeu cu Liturghia si rugaciunea comuna. Si castigam
Imparatia prin navala.
5. Cunoasterea si trairea credintei
Pr.G.C. Aceasta este o chestiune de nivel. Adica daca tu nu-ti implici mintea in credinta,
nu-ti schimbi mintea sa mearga cu inima in credinta, nu esti un rugator complet, nu esti
un om complet mantuit. Un om integral in rugaciune face in aceeasi masura si rugaciunea
mintii si rugaciunea inimii. Credem si cercetam pana la un anumit nivel. Incolo... A
cerceta inseamna a incerca sa investighezi, un domeniu care nu poate fi investigat cu
mijloacele noastre. De aici incepe credinta totala. Deci mintea si sufletul, mintea si
inima, trebuie unite impreuna, pana la treapta suprema, de unde incepe sa lucreze numai
credinta, numai iubirea, numai Duhul lui Dumnezeu. Nu inseamna ca trebuie sa-ti lasi
mintea sa moara. Nu. Toti Sfintii Parinti ati vazut ce lucruri frumoase scriu? Le scriu cu
mintea, dar cu mintea ce locuieste in inima.
6. Respectarea tinutei trupului si sufletului
Pr. G.C. Pentru ca orice dezgolire a trupului, poate fi o tentatie pentru cineva,
picioarele femeilor, bratele lor goale, parul ... sunt o tentatie care distrage spiritul
tanarului. Sfantul Pavel spune ca femeia sa-si acopere capul. Pentru asta si-l acopera. Sa
nu-si puna bijuterii. Pentru asta nu-si pune. Ca nici ea pentru barbat, nici barbatul
pentru femeie sa nu fie o ispita in timpul rugaciunii. Asa ca din punctul asta de vedere
este foarte bine si sunt asa de fericit ca vad atatea lucruri de genul acesta in Romania,
si tare mult as vrea sa vad asta si in Biserica mea.